miercuri, 4 iulie 2012

Studenți și ei....

Revista Universitatii Ovidius Ovidianumpublica urmatorul articol despre

 “Studentul de nota 10. Matematicianul de top de la “Ovidius”-Virgilius Aurelian Minuta” 

              “Absolvent al Liceului Internațional de Informatică din Constanța, Virgilius-Aurelian Minuţă este student în anul I la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității „Ovidius”. Tânărul nu a ratat niciun concurs şcolar, judeţean, naţional şi chiar internaţional. Începând din clasa a VIII-a și-a îmbogățit constant palmaresul cu premii importante, reușind perfomanța să obțină locul I la toate etapele Concursului Naţional „Arhimede”.
              A ales să își continue studiile universitare la „Ovidius”, lucru pentru care s-a pregătit încă din primii ani de liceu. „Din clasa  a IX-a știam exact ce îmi doresc: o specializare pe bază de matematică. Iar în momentul în care a trebuit să aleg la ce facultate să aplic, am ales Facultatea de Matematică și Informatică a Universității „Ovidius”, deoarece știam că aici sunt cadre didactice calificate. De altfel, în perioada liceului am avut privilegiul să lucrez cu o parte dintre profesorii universitari, fapt care mi-a și conturat alegerea”, a declarat Aurelian Minuță.
              Obișnuit să rămână în top, student în anul I la „Ovidius”, tânărul a onorat facultatea cu un important premiu. Astfel, în luna martie 2012, a reprezentat Universitatea „Ovidius” din Constanţa la Olimpiada Internaţională de Matematică a Studenţilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, care a avut loc la Blagoevgrad, în Bulgaria, alături de alți studenți, echipă coordonată de lector univ. dr. Florin Gabriel Iorgulescu.
                 Aurelian Minuţă, student la specializarea Matematică + Matematică-informatică, a obţinut, în cadrul acestei competiţii, medalia de argint. „În prezent, mă pregătesc pentru viitorul concurs de matematică, care va avea loc în Bulgaria, în luna mai. De altfel, direcția mea de viitor o consider ca fiind în continuare matematică și sper să dea roade”, a adăugat tânărul.

Întrebări și răspunsuri fulger:

- Cea mai ciudată invenție a ta?

             La ora de fizică, în liceu, am avut ca proiect să construim mașini din capcane de șoareci. Și am folosit o scândură, o bucată de mătură, două CD-uri pe post de roți și axurile le făcusem din capete de bormașină. Mașina era plină de șuruburi, arăta exact ca un tanc, toată lumea se speriase de ea. Singura problemă a fost că armasem mașina invers.

- Care a fost cea mai mică notă pe care ai luat-o?

             Patru, la geografie. Pur și simplu nu m-am înțeles cu geografia, dar nici profesorul nu s-a înțeles cu matematica.

- E greu să fii student de nota 10?

               Chiar deloc, rețeta succesului nu este să înveți mult deodată, ci câte puțin, dar des și consecvent.

- Ce sfat ai da bobocilor?

                 Stați cuminți și învățați, chiar dacă pare câteodată nerentabil. Dacă persistați, răsplata va veni.

Un comentariu: